Noile Descoperiri Tehnologice Fac Ca Fracturile Să Poată Fi Vindecate Mai Uşor
Data:
24/01/2011
În trecut, vindecarea fracturilor la un nivel care să permită continuarea vieţii era considerată drept ceva satisfăcător iar tratamentul chirurgical era un aspect de care mulţi nu încercau să se apropie. Noile tehnici medico-chirurgicale în dezvoltare şi ultimele inovaţii în domeniul anesteziei au făcut ca vechea abordare să rămână de domeniul trecutului. Prof.Univ.Dr. Ahmet Kiral, Medic Specialist în Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Centrului de Medicină Anadolu ne-a vorbit despre noile abordări din domeniul fracturilor, domeniul de aplicare al tratamentului şi avantajele şi dezavantajele acestuia.
Logica imobilizării funcţionale
Această metodă folosită pe scară largă în ultimii ani este definită ca o tehnică care în locul utilizării clasice a ghipsului care este tare şi se aplică pe suprafeţe lungi, utilizează un alt tip de ghips care permite muşchiului să îşi îndeplinească funcţiile şi care nu încarcă zona afectată. Cel mai important avantaj al acestei metode este că o mare parte sau în totalitate, amestecul aplicat este semi-dur şi deci flexibil ceea ce face ca muşchii să se poată contracta şi relaxa în interiorul său. Metoda face ca circulaţia sângelui să se facă mai uşor iar fractura să fie vindecată mai repede.
Prof. Univ. Dr. Ahmet Kıral, declară că această metodă nu poate fi utilizată la orice tip de fractură: „Metoda este utilizată la fracturile de tibie unde amestecul este aplicat până la genunchi iar pacientul poate călca pe picior mai repede. Metoda dă rezultate bune şi la fracturile de la nivelul membrului superior. Când fractura nu este multiplă nu este necesar ca capetele osului să fie puse cap la cap şi să se sudeze”. Prof. Univ. Dr. Ahmet Kiral completează: ghipsul utilizat în cadrul acestei metode nu produce mâncărimi şi nici reacţii alergice astfel încât pacientul o tolerează cu mai multă uşurinţă, „Pacientul poate face baie şi poate intra în mare sau bazin. Pacientul se poate ridica în picioare şi poate călca pe picior mai repede iar astfel poate reveni la viaţa sa zilnică cu mai multă uşurinţă. Mai mult decât atât, presiunea executată la nivelul fracturii face ca aceasta să se sudeze mai uşor. Printre dezavantajele acestei metode este că ea este mai scumpă decât cea clasică. De asemenea, datorită tehnicii de aplicare speciale, ea trebuie să fie efectuată numai sub controlul persoanelor cu experienţă.”
Stimulatorii de oase
Aplicarea stimulării electromagnetice la nivelul oaselor face ca fractura să se sudeze mai uşor iar această metodă este utilizată de mult timp. Totuşi, metoda poate di utilizată doar la anumite tipuri de fracturi. Conform informaţiilor date de Prof. Univ. Dr. Kiral, aplicarea ei nu este recomandată pentru fracturile proaspete. Metoda este aplica în general ca metodă auxiliară pentru fracturile care nu se sudează sau a căror perioadă de sudare a fost depăşită. Utilizarea acestei metode timp de 20-40 de minute zilnic face ca perioada de vindecare a fracturilor alese să fie redusă cu până la 50%.
Aceşti stimulatori sunt aparate electronice scumpe, motiv pentru care sunt utilizate cu precădere la sportivii de performanţă sau în cazul fracturilor a căror perioadă de vindecare este foarte lungă.
Intervenţii realizate cu ajutorul artroscopiei
Iată ce relatează Prof. Univ. Dr. Ahmet Kiral în legătură cu această metodă care este utilizată pe scară largă la orice grupă de vârstă pentru tratarea fracturilor din interiorul articulaţiilor:
„Scopul principal al chirurgiei mai ales la fracturile articulaţiei genunchiului şi a mâinii este depistarea într-un mod perfect a fracturii fără a afecta suprafaţa articulaţiei. La metodele chirurgicale clasice, articulaţia era deschisă iar fractura era depistată cu vederea liberă ceea ce putea să ducă la formarea de rigidităţi importante la nivelul articulaţiilor. Pe baza acestei metode, o mare parte a fracturilor de articulaţii sunt depistate cu ajutorul artroscopiei, fractura poate fi depistată pe monitor fără ca articulaţia să fie deschisă, cu ajutorul unor tije speciale care se aplică dinafară înăuntrul articulaţiei. Astfel, riscul de rigiditate post-operatorie a articulaţiei este depăşit iar perioada de recuperare este redusă. Unele fracturi pot fi depistate chiar fără nici o intervenţie prin fixatori externi iar operaţiile efectuate nu produc durere şi riscul produs de rană şi infecţie este redus.
De asemenea, starea funcţională a articulaţiilor este foarte bună. Cel mai important aspect este ca metoda să fie utilizată în condiţii de dotări tehnice adecvate şi de medici cu experienţă”.
Fixatorii externi
Această metodă este utilizată în cazul traumelor majore, întâlnite cel mai des în cazul accidentelor de circulaţie, atunci când osul iese înafara ţesutului cutanat şi ia contact cu aerul. Conform informaţiilor primite de la Prof. Univ. Dr. Ahmet Kiral, această metodă dă rezultate bune pentru vindecarea fracturilor care au contact cu suprafaţa exterioară, denumite fracturi deschise, a fracturilor care post-operatoriu sau chiar fără a fi operate sunt infectate, a fracturilor nesudate sau a fracturilor care sunt sudate greşit. Prof. Univ. Dr. Kiral relatează următoarele: „Aceste fracturi în care osul ia contact cu aerul, prezintă un risc ridicare de infectare. Din acest motiv, pentru aşezarea la loc a fracturii este utilizată o metodă diferită. Riscul de infecţie în cazul fracturilor deschise, face ca metodele standard de tratament să fie aplicate cu greutate. În acest caz, partea superioară şi inferioară a fracturii, acolo unde osul nu a avut contact cu aerul, sunt prinse cu şuruburi sau sârme. Cu ajutorul acestui aparat denumit fixator extern, care este dispus la suprafaţa pielii, fractura poate fi depistată dintr-o zonă departe de locul ei. Astfel, osul se sudează. După aplicarea acestui sistem, pacientul poate merge cu uşurinţă”.
Chirurgia de proteze
Chirurgia de proteze este o metodă utilizată în cazul fracturilor de şold de peste 30 de ani. Vechile proteze puteau fi utilizate limitat la nivelul fracturilor de şold însă noile design-uri de proteze din prezent fac ca utilizarea lor să fie posibilă la o mare parte a fracturilor de şold. De asemenea, dezvoltarea tehnicilor de anestezie fac ca pacientul să poată fi operat la orice vârstă, indiferent de problemele de vârstă sau afecţiuni interne.
Prof. Dr. Ahmet Kıral, relatează în continuare următoarele, cu privire la aplicarea noilor proteze care ajută la îmbunătăţirea calităţii vieţii la persoanele în vârstă: „La persoanele în vârstă, sudarea oaselor este o problemă din acest motiv, protezele sunt utilizate îndeosebi la fracturile de şold şi umăr. În urma aplicării protezelor, problemele de sudare a fracturilor dispar iar imediat după ce proteza a fost aplicată, pacientul poate să înceapă să meargă. Astfel, riscul apariţiei de afecţiuni interne sau formarea de embolii, care depinde de imobilizarea la pat a pacientului, este redus la maxim. Pentru ca aplicarea protezei să aibă succes, este necesar ca intervenţia chirurgicală să fie făcută în câteva zile de la producerea fracturii. Comparativ cu alte operaţii, operaţiile de proteză sunt scumpe şi necesită o sală de operaţie cu o sterilizare perfectă. Nu se pune problema incompatibilităţii pacientului cu proteza.”
Operaţiile chirurgicale radicale
În prezent, sunt obţinute rezultate de succes pentru tratamentul fracturilor de coapsă şi pentru fracturile multiple de la nivelul articulaţiilor mari, fracturi care sunt produse în special în timpul accidentelor de circulaţie. Prof. Univ. Dr. Ahmet Kiral ne aminteşte că în trecut, tratamentul acestor tipuri de fracturi era foarte dificil, şi chiar şi în prezent, cele mai dificile tipuei de fractură cu care se confruntă ortopedia sunt fracturile mari care afectează integritatea coapsei şi fracturile multiple ale articulaţiilor mari. Iată care este abordarea Prof. Univ. Dr. Kiral cu privire la tratamentul din prezent a acestor fracturi: „În trecut, erau evitate operaţiile radicale la nivelul coapsei (pelvis) unde posibilitatea de depistare a fracturii era redusă iar riscul de deces al pacientului era crescut. În cazul fracturilor multiple la nivelul articulaţiilor, depistarea fracturii se făcea cu greutate iar această depistare era sprijinită din exterior prin aplicarea de ghips. În concluzie, starea funcţională a pacienţilor era afectată. În prezent, pe baza inovaţiilor din domeniul terapiei intensive şi a anesteziei, riscurile de deces au fost reduse într-un procent important. Dezvoltarea tehnicilor chirurgicale, a materialelor de depistare şi a noilor abordări a tratamentelor pentru fracturi, ajută ca fracturile articulaţiilor mari şi de pelvis să poată fi depistate în totalitate pe baza intervenţiilor chirurgicale radicale. Nu mai este necesară imobilizarea cu ghips iar pacientul poate relua mişcarea mai repede. În special la operaţiile de pelvis este necesară o abordare multidisciplinară iar din acest motiv, la aceste operaţii poate fi necesar ca pe lângă echipa de medici ortopedişti să participe şi echipe formate din medici urologi, medici de chirurgie vasculară şi de radiologie invazivă. De asemenea, pentru reuşită, este foarte important ca acest gen de operaţii să fie efectuate de echipe de medici cu experienţă iar condiţiile de terapie intensivă chirurgicală să fie bine puse la punct.”
TRATAMENTUL CHIRURGICAL PENTRU FRACTURI
„Noile tehnici medico-chirurgicale în dezvoltare şi ultimele inovaţii în domeniul anesteziei au făcut ca părerile cu privire la tratamentul chirurgical să fie complet schimbate.”
Prof. Univ. Dr. Ahmet Kıral, Medic specialist în Ortopedie şi Traumatologie
Metode actuale de tratament pentru fracturi
• logica imobilizării funcţionale,
• stimulatorii de oase,
• tehnici de aplicare închisă a tijelor intra-medulare,
• intervenţii realizate cu ajutorul artroscopiei,
• chirurgia de proteze,
• operaţiile chirurgicale radicale,
• reabilitarea agresivă timpurie.
Operaţiuni care nu necesită imobilizarea
TEHNICI DE APLICARE ÎNCHISĂ A TIJELOR INTRA-MEDULARE
În ultimii ani, această metodă are cel mai mare domeniu de aplicare iar posibilitatea utilizării sale la orice pacient este unul dintre cele mai mari avantaje pe care le oferă. Această metodă permite încărcarea timpurie iar post-operatoriu, nu mai este necesar ca pacientului să i se aplice nici un fel de imobilizare iar acesta poate efectua mişcări. Prof. Univ. Dr. Kiral relatează următoarele cu privire la metoda care este utilizată la un mare număr de fracturi ale oaselor lungi ale membrelor superioare şi inferioare: „deschiderea liniei osului are unele dezavantaje. Dintre acestea, cele mai importante sunt infecţiile oaselor. Deschiderea pe cale chirurgicală a zonei fracturate are şi un alt dezavantaj şi anume evacuarea hemoragiei de la capetele proaspete ale oaselor la zona fracturată. În interiorul acestei hemoragii se află celule bogate în substanţă necesară pentru formarea oaselor (osteoblast) şi un mediu de reproducere. Evacuarea chirurgicală face ca vindecarea osului să fie anevoioasă. Un alt dezavantaj al deschiderii fracturilor este apariţia de probleme la vindecarea inciziilor de la nivelul pielii care au fost formate de marginile sparte ale osului sau au fost formate în urma loviturii. Din acest motiv, efectuarea unui tratament prin realizarea de incizii la o distanţă de 2-3 cm de zona fracturată, fără a deschide linia fracturii, duce la reducerea în mare măsură a perioadei procesului de vindecare. La fracturile de femur de la şold, la fracturile de tibie imediat de sub genunchi, la fracturile braţului de la umăr, la fracturile antebraţului de la cot şi la fracturile încheieturii mâinii se fac incizii de câţiva centimetri pe unde se montează tijele cu care depistarea fracturii se poate face cu uşurinţă. Astfel complicaţiile care ar putea să apară în urma deschiderii liniei fracturii sunt evitate. De asemenea, nu mai este necesară imobilizarea cu ghips.” Prof. Univ. Dr. adaugă: „tijele utilizate sunt realizate din materiale compatibile cu organismul uman din acest motiv, nu există nici un risc ca acestea să rămână în organism pe tot parcursul vieţii. După montarea tijelor, se aşteaptă până osul este sudat iar în cazul în care pacientul doreşte îndepărtarea lor, trebuie aşteptat un an şi jumătate după sudarea osului, pentru ca acesta să se întărească.” Prof. Univ. Dr. Kiral specifică că „tehnicile de aplicare închisă a tijelor intra-medulare” sunt utilizate ca metode de tratament standard în cadrul centrului de Medicină Anadolu şi atrage atenţia asupra faptului că din cauză că aceste tehnici necesită o infrastructură tehnică iar metoda în sine este complicată, este necesar ca ea să fie efectuată de medici cu experienţă.
Pentru orice tip de fractură
REABILITAREA AGRESIVĂ TIMPURIE
Prof. Univ. Dr. Ahmet Kiral relatează că la orice tip de fractură, reabilitarea timpurie este foarte importantă: „În trecut, nu era posibil să se înceapă reabilitarea timpurie. Însă, datorită materialelor şi a intervenţiilor chirurgicale moderne, este posibilă începerea reabilitării timpurii.” Medicul susţine că pe baza inovaţiilor asigurate de tehnicile de depistare eficientă a fracturilor, este posibil ca imediat după operaţie să poată fi începute procedurile de fizioterapie şi adaugă: „Datorită posibilităţii începerii timpurii a fizioterapiei, în procesul de vindecare al fracturii este asigurată posibilitatea de efectuare de mişcări ale articulaţiei şi întărirea muşchiului în mare măsură, iar acestea sunt aspecte importante pentru vindecare. Îndeosebi pentru operaţiile de fracturi sau ligamente de la nivelul articulaţiilor, pot fi specificate metode de chirurgie stabilă cu rezultate foarte bune. În prezent, la 24-48 de ore după acest tip de operaţii, se încep mişcările pasive cu ajutorul aparatelor de mişcare pasivă continuă. Durerile care apar în acest timp pot fi controlate cu ajutorul metodei de cateter epidural iar imediat ce durerea este eliminată se vor începe procedurile de fizioterapie eficientă şi continuă. Şi în cazul fracturilor care nu au legătură cu articulaţiile, se pot începe imediat procedurile de fizioterapie pentru asigurarea continuităţii funcţiei muşchiului şi pentru protejarea mişcărilor circulare ale articulaţiilor. Pentru pacienţii la care se necesară imobilizarea cu ghips, muşchii sunt stimulaţi cu curent electric pentru a nu-şi pierde calităţile iar după scoaterea ghipsului perioada de revenire la activitatea normală este redusă în mare măsură.”
Dezvoltarea tehnicilor chirurgicale, ajută la depistarea în totalitate a fracturilor articulaţiilor mari şi de pelvis pe baza intervenţiilor chirurgicale radicale.